Psihodinamica performanței sportive: jocul interior al excelenței atletice

În lumea sportului, obținerea unei performanțe de vârf necesită o integrare armonioasă a abilităților fizice, a competențelor tehnice și a forței mentale. În timp ce pregătirea fizică și expertiza tehnică au un rol vital, psihodinamica performanței sportive investighează interacțiunea complexă dintre psihicul unui sportiv și abilitățile sale atletice. Acest articol își propune să exploreze profunzimile teoriei psihodinamice și aplicarea sa în performanța sportivă, dezlegând jocul interior al excelenței atletice.

Înțelegerea abordării psihodinamice

Teoria psihodinamică, fundamentată în lucrările lui Sigmund Freud (Freud, 1920), pune accentul pe rolul proceselor inconștiente și al experiențelor din copilărie în formarea gândurilor, emoțiilor și comportamentelor individului. Această abordare oferă perspective valoroase asupra fundațiilor psihologice ale performanței atletice.

Un concept cheie este cel al minții inconștiente, care adăpostește temeri adânc înrădăcinate, dorințe și conflicte nerezolvate. Experiențele inconștiente ale sportivilor pot avea manifestări diverse, cum ar fi anxietatea în performanță, îndoieli de sine sau convingeri iraționale care împiedică performanța. Prin explorarea psihodinamică, sportivii pot dobândi conștientizare și pot rezolva aceste probleme latente, sporind în cele din urmă performanța lor sportivă.

Rolul experiențelor din copilărie

Experiențele din copilărie joacă un rol semnificativ în formarea psihologică a unui sportiv. Legăturile timpurii, influențele parentale și traumele din copilărie pot forma stima de sine, motivația și abilitatea de a face față presiunii unei persoane. Teoria psihodinamică pune accentul pe explorarea acestor experiențe formatoare pentru a identifica și aborda eventualele probleme nerezolvate care pot împiedica performanța sportivă. De exemplu, un sportiv care a crescut cu părinți critici sau excesiv de exigenti poate internaliza autojudecăți dure, ceea ce duce la anxietate în performanță sau frică de eșec. Prin recunoașterea acestor dinamici, sportivii pot lucra cu psihologi sportivi sau terapeuți pentru a dezvolta strategii de adaptare și pentru a rescrie percepția despre sine.

Motivații și conflict inconștient

Teoria psihodinamică aduce, de asemenea, în prim-plan motivațiile și conflictele inconștiente care influențează performanța unui sportiv. Dorința de succes, frica dezamăgirii și nevoia de validare sunt doar câteva exemple de forțe inconștiente care sunt implicate. Explorarea acestor motivații ajută sportivii să dobândească înțelegerea comportamentelor lor și să facă alegeri conștiente în acord cu obiectivele lor.

În plus, teoria psihodinamică evidențiază impactul conflictelor intrapsihice asupra performanței sportive. Aceste conflicte apar atunci când un sportiv experimentează dorințe contradictorii sau se confruntă cu rezistență internă la succes. De exemplu, un sportiv poate avea sentimente contradictorii de vinovăție sau frică de a întrece colegii. Prin identificarea și rezolvarea acestor conflicte, sportivii își pot îndrepta energia către o performanță optimă.

Identitatea de sine, deficit și performanța sportivă

Psihodinamica performanței sportive explorează, de asemenea, identitatea de sine a unui sportiv și modul în care aceasta influențează mentalitatea competitivă. Sensul de sine al unui sportiv și narativele pe care și le construiește despre abilitățile sale au un impact semnificativ asupra performanței sale. Teoria psihodinamică investighează formarea identității de sine a unui sportiv, inclusiv conceptul de sine, stima de sine și eficacitatea personală. Sportivii care au convingeri adânc înrădăcinate de insuficiență sau lipsă de valoare pot avea dificultăți în a se autoboicota sau în a avea îndoieli în momente cruciale. Prin examinarea și remodelarea identității de sine, sportivii își pot îmbunătăți reziliența mentală, încrederea și performanța generală.

Identitatea de sine se referă la modul în care o persoană se percepe pe sine și își definește valoarea personală. Un nivel sănătos de identitate de sine este important pentru a avea încredere în sine și a-ți pune în valoare abilitățile în cadrul activităților sportive.

În ceea ce privește deficitul narcisic, (Kohut, 1971) acesta se referă la o evaluare excesivă a propriei valori, o nevoie constantă de validare și o lipsă de empatie față de ceilalți. Un deficit narcisic pronunțat poate afecta negativ performanța sportivă din mai multe motive și se poate observa prin:

1. O imagine de sine exagerată: persoanele cu un deficit narcisic pronunțat pot avea tendința de a se concentra excesiv pe propria imagine și pe nevoia de a-și dovedi superioritatea față de ceilalți. Această focalizare excesivă pe propria imagine și nevoia de a fi perceput ca fiind cel mai bun pot duce la o lipsă de concentrare asupra aspectelor practice ale sportului și a dezvoltării abilităților necesare.
2. Reacții negative la eșec: Persoanele cu un deficit narcisic pronunțat pot avea dificultăți în a face față eșecului sau criticii. Deoarece aceștia au o nevoie mare de a fi validați și de a fi percepuți ca fiind perfecți sau superiori, un eșec în performanță poate afecta negativ stima de sine și poate duce la o scădere a motivației și a încrederii în propriile abilități.
3. Dificultăți în colaborare: Sportul implică adesea echipă și colaborare cu alți jucători. Persoanele cu un deficit narcisic pronunțat pot avea dificultăți în a lucra în echipă, deoarece sunt mai preocupați de propria lor imagine și succesul personal decât de obiectivele de echipă. Acest lucru poate duce la conflicte în echipă și la dificultăți în obținerea rezultatelor dorite.

Pe de altă parte, un nivel sănătos de identitate de sine poate sprijini performanța sportivă în următoarele moduri:

1. Încredere în sine: o identitate de sine sănătoasă este legată de o încredere în sine solidă. Atunci când te simți confortabil în propria piele și îți apreciezi abilitățile, vei avea mai multă încredere în propriile tale capacități sportive. Aceasta poate duce la o atitudine pozitivă, reziliență și dorința de a depune efort pentru a atinge performanțe ridicate.
2. Rezistență la eșec: având o identitate de sine stabilă, vei fi mai rezistent la eșecuri și critici. În sport, eșecurile și greșelile sunt inevitabile, dar o identitate de sine sănătoasă te poate ajuta să le privești ca pe o oportunitate de învățare și să rămâi concentrat pe obiectivele tale pe termen lung.
3. Relații sănătoase cu ceilalți: o identitate de sine sănătoasă îți permite să stabilești relații pozitive cu ceilalți sportivi și cu antrenorii. Colaborarea și sprijinul reciproc în echipă sunt esențiale pentru a atinge succesul în sport. Având o relație sănătoasă cu ceilalți membri ai echipei, vei putea lucra împreună pentru a-ți atinge obiectivele comune.

Cum putem obține un narcisism sănătos?

Soluția pentru această problemă poate fi reluarea procesului de dezvoltare de această dată într-un mod diferit, într-o relație cu o persoană suficient de puternică pentru sportiv (cum ar fi antrenorul sau psihologul sportiv), care să-i permită sportivului să-l idealizeze. Conceptul de idealizare al lui Heinz Kohut este o componentă centrală a teoriei sale de psihologie a sinelui. Idealizarea se referă la procesul psihologic prin care indivizii ridică și atribuie perfecțiune, calități speciale sau trăsături excepționale altor persoane semnificative sau figurilor idealizate (Kohut, 1971).  Acesta implică perceperea acestor persoane ca fiind ideale sau reprezentând o versiune idealizată a sinelui. În teoria lui Kohut, idealizarea joacă un rol crucial în formarea unui sine sănătos și în dezvoltarea unei identități coerente. În copilărie timpurie, copiii se bazează pe idealizarea îngrijitorilor lor, în mod obișnuit părinții lor, deoarece aceștia sunt percepuți ca fiind omnipotenți, cunoscători și capabili să le satisfacă nevoile și să le ofere un sentiment de siguranță.

Procesul de idealizare poate fi observat în următoarele moduri:

1. Figuri idealizate: Indivizii pot idealiza anumite figuri sau modele în viața lor, precum sportivi, celebrități sau persoane influente în domeniul lor de interes. Ei atribuie acestei figuri calități excepționale, talente sau realizări și pot încerca să le imite sau să devină ca ei.
2. Auto-idealizare: Idealizarea implică și internalizarea calităților și trăsăturilor pozitive din figuri idealizate în propria lor percepție de sine. Indivizii pot adopta sau aspira să posede punctele forte, valorile sau realizările percepute ale figurilor idealizate, integrându-le în propria lor concepție de sine.
3. Sprijin emoțional: Figurile idealizate oferă adesea sprijin emoțional și validare. Indivizii pot căuta alinare sau asigurări din partea figurilor idealizate în momente dificile, folosindu-le răspunsurile imaginare sau conversațiile imaginare ca sursă de confort sau îndrumare.

Este important de menționat că idealizarea este un proces psihologic normal și comun care servește funcții de dezvoltare și adaptare. Cu toate acestea, idealizarea excesivă sau rigidă poate duce la dificultăți atunci când indivizii nu recunosc limitele sau imperfecțiunile figurilor idealizate, rezultând în deziluzii sau o imagine distorsionată de sine.

În contextul performanței sportive, idealizarea poate să se manifeste în mai multe moduri:

1. Relația sportiv-antrenor: sportivii pot idealiza antrenorii lor atribuindu-le abilități de antrenament, cunoștințe sau succes excepționale. Această idealizare poate amplifica influența antrenorului și impactul său asupra motivației, performanței și dezvoltării sportivului (Rubinstein, 2019).
2. Modele de urmat: sportivii idealizează adesea sportivi de referință sau sportivi de succes, percepându-i ca exemplare de succes, talent sau caracter. Idealizarea acestor modele poate inspira sportivii să aspire la excelență, să-și stabilească standarde ridicate și să-și modeleze comportamentul și abordarea în sport.
3. Obiective aspiraționale: idealizarea poate determina sportivii să-și stabilească obiective aspiraționale care se aliniază cu versiunea idealizată a lor sau a figurilor idealizate. Aceste obiective pot reflecta dorința de a atinge măreție, de a depăși realizările anterioare sau de a îmbrățișa calitățile asociate cu imaginea idealizată.

În timp ce idealizarea poate fi o sursă de inspirație și motivație, este important ca indivizii, inclusiv sportivii, să mențină o perspectivă echilibrată. Recunoașterea umanității, imperfecțiunilor și limitărilor figurilor idealizate permite o concepție de sine mai realistă și sănătoasă, favorizând creșterea personală și un sentiment de autenticitate.

O identitate de sine sănătoasă poate sprijini încrederea în sine, rezistența la eșec și relațiile pozitive, în timp ce un deficit narcisic pronunțat poate afecta negativ concentrarea, reacțiile la eșec și colaborarea în echipă.

Conceptul de idealizare al lui Heinz Kohut se referă la procesul prin care indivizii atribuie perfecțiune sau calități excepționale altor persoane semnificative sau figurilor idealizate. În contextul performanței sportive, idealizarea poate influența motivația, aspirațiile și percepția de sine a sportivilor, modelând dezvoltarea lor și căutarea excelenței.

Tehnici psihodinamice pentru îmbunătățirea performanței

Teoria psihodinamică oferă sportivilor o gamă de tehnici pentru a-și optimiza performanța sportivă. Aceste tehnici implică adesea colaborarea cu psihologi sportivi sau antrenori de performanță mentală. Iată câteva strategii comune utilizate:

1. Psihoterapie psihanalitică: sportivii participă la sesiuni individuale pentru a explora și rezolva conflicte inconștiente, experiențe din copilărie și percepții despre sine care pot împiedica performanța lor. Prin introspecție și dialog, sportivii dobândesc înțelegere a dinamicilor lor psihologice, dezvoltă mecanisme de adaptare și rescriu mentalitatea lor pentru o performanță îmbunătățită.
2. Vizualizare și imagistică: sportivii utilizează tehnici de vizualizare pentru a-și antrena mental performanța și pentru a-și crea o mentalitate pozitivă. Prin imaginarea cât mai vie (utilizând toate simțurile -văzul, auzul, kinestezia, mirosul și gustul) a rezultatelor de succes, sportivii își pot îmbunătăți încrederea, concentrarea și performanța generală. Vizualizarea ajută sportivii să cultive o imagine mentală puternică a succesului, creând automatisme care susțin execuția fizică în competiție.
3. Stabilirea obiectivelor și auto-monitorizare: tehnicile psihodinamice subliniază importanța stabilirii unor obiective clare și realizabile. Prin transformarea obiectivelor pe termen lung în etape mai mici și ușor de gestionat, sportivii pot menține motivația și pot urmări progresul lor. Auto-monitorizarea implică menținerea unui jurnal sau utilizarea tehnologiei pentru a înregistra și reflecta asupra performanței, gândurilor și emoțiilor. Această practică îmbunătățește auto-conștientizarea și facilitează intervenții țintite pentru a aborda aspecte de îmbunătățire.
4. Restructurarea cognitivă: această tehnică implică identificarea și contestarea convingerilor negative sau iraționale care împiedică performanța. Sportivii învață să recunoască tiparele de gândire neproductive (tipare care produc conflicte interne sau care afectează stima și încrederea în propriile forțe), cum ar fi catastrofizarea sau gândirea de tip totul sau nimic, și să le înlocuiască cu gânduri mai adaptative și pozitive. Restructurarea cognitivă îi ajută pe sportivi să dezvolte o mentalitate rezilientă și constructivă, permițându-le să facă față obstacolelor și să performeze la nivelul lor maxim.
5. Gestionarea stresului și tehnici de relaxare: abordările psihodinamice subliniază importanța gestionării stresului și anxietății, care pot influența semnificativ performanța. Sportivii învață tehnici de relaxare precum respirația profundă, relaxarea musculară progresivă și meditația mindfulness pentru a reduce tensiunea fizică și a promova liniștea mentală. Strategiile de gestionare a stresului permit sportivilor să regleze nivelurile de stimulare și să optimizeze performanța sub presiune.
6. Sprijin social și dinamica echipei: teoria psihodinamică recunoaște impactul interacțiunilor sociale asupra performanței unui sportiv. Sportivii sunt încurajați să cultive o rețea de suport formată din antrenori, colegi de echipă și mentori care oferă feedback constructiv, încurajare și sprijin emoțional. În plus, dezvoltarea abilităților de comunicare și cooperare în cadrul echipei poate spori coeziunea și performanța generală.

Concluzie

Psihodinamica performanței sportive explorează profunzimile psihicului uman și interacțiunea sa complexă cu abilitățile atletice. Integrarea teoriei psihodinamice în pregătirea mentală a sportivilor poate aduce beneficii semnificative, ajutându-i să-și optimizeze performanța, să-și dezvolte reziliența mentală și să-și atingă potențialul maxim. Prin înțelegerea și abordarea dinamicelor interne, sportivii pot dezlega jocul interior al excelenței atletice și pot obține rezultate remarcabile.

Bibliografie:

1. Freud Sigmund, 2017, „Psihologia inconștientului”, București, Ed.TREI.
2. Kohut Heinz, 2020 „Analiza sinelui”, București, Ed.TREI.
3. Kohut Heinz, 2011, „The search for the self – selected writings of Heinz Kohut, vol.1”, London, Ed.Karnac.
4. Kohut Heinz, 2023 „Cum vindecă psihanaliza”, București, Ed.TREI.
5. Rubinstein A. Ricardo, 2019, „Sportivi pe divan. O abordare psihodinamică.”, București, Ed.TRei.

Psihoterapeut psihanalitic George FORȚU

Telefon: 0743107312
e-mail: george.fortu@yahoo.ro